Una dintre cele mai apăsătoare probleme ale elevilor, profesorilor și părinților e reprezentată de note, iar în privința examenului de Bacalaureat, acestea pot fi în mod special importante și pot avea o miză foarte mare. Iar miza cea mare pune multă presiune pe umerii tuturor, aduce stres și, bineînțeles, face tot procesul mai dificil pentru toate părțile implicate. Ei bine, poate deja ți-ai dat seama, când totul se complică și rezultatele mult dorite întârzie sau nu apar deloc, toată lumea începe să arate cu degetul către „vinovat”.
Elevul va spune că profesorul nu își face treaba. Nu predă bine, nu explică nimic, este dezinteresat. Of, dacă ar explica profa’ ca X de pe Tiktok…
Profesorul va spune că nici elevul nu prea învață și că, de fapt, salariul de profesor nu e mulțumitor, iar performanța îi e pe măsură. Munca extra se plătește.
Părintele va fi prins la mijloc. Poate nici copilul nu prea învață, poate nici profesorul nu e grozav… dar e și sistemul de vină, nu…? Sau ar trebui să plătim meditații? Meditațiile sunt scumpe și, până la urmă, copilul pentru ce merge la școală?!
Nemulțumirea poate fi infinită, iar în acest cerc vicios stau prinși la nesfârșit cei care, de fapt, au în mod fundamental intenții foarte bune: părinții, elevii și profesorii își doresc ca totul să meargă cât mai bine și să servească interesului tuturor. Dar cum este acest lucru posibil, în cazul în care e posibil?
În cele ce urmează, mulțumindu-ți de pe acum pentru deschiderea pe care o ai, am să îți prezint strict punctul meu de vedere, în baza a ceea ce am observat până în acest moment, lucrând în propriul meu sistem cu peste 350 de elevi care dau examenul de Bacalaureat la română.
Deoarece întrebarea de la care am pornit este Cine e responsabil de note?, și deoarece personal cred foarte mult în echilibru, răspunsul pe care îl pot da la această întrebare este toată lumea. Acesta e răspunsul în două cuvinte, dar pentru că postura din care vorbesc e cea a mentorului (sau a profesorului), mă voi axa pe acest pion din procesul educațional și, tangențial, pe rolul și responsabilitatea elevului.
Educația este o muncă de echipă care, la modul ideal, are ca scop formarea intelectuală și culturală a generațiilor care vor duce mai departe societatea, o vor dezvolta și o vor îmbunătăți. Acesta e idealul, aceasta e utopia, care, consider eu, nu va fi niciodată cu adevărat atinsă, însă cred că merită să tindem spre ea. Nu vom ajunge 100% acolo, dar cred că vom face o treabă foarte bună, ca omenire, dacă vom ajunge aproape acolo. Iar acum, pentru a face tot posibilul să ne îndreptăm în acea direcție, iată care este viziunea mea, pe care o aplic în munca mea cu elevii și care, după cum am observat, a dat cele mai bune rezultate. Deși nu sunt o profesoara clasică, ci mai degrabă un mentor al elevilor cu care lucrez, am observat care sunt câteva lucruri specifice care au fost întotdeauna doar în responsabilitatea mea față de elevi și părinți:
1. Să le pun la dispoziție elevilor toate materialele de care au nevoie pentru a învăța, indiferent de formă. Ce înseamnă acest lucru? Ei bine, e foarte ușor să fim blocați în modul în care știm că pot fi făcute lucrurile și, implicit, predarea, însă mentorul poate fi flexibil în abordare. De multe ori vedem cum elevii își pierd interesul și atenția la școală, se plictisesc, iar într-o astfel de situație e nevoie să găsim moduri noi, mai interesante, care să mențină elevii atenți. Munca mea este 100% online, iar mediul online a provocat multă dezamăgire în rândul părinților și al elevilor în ultimii ani, din cauza faptului că profesorii nu au fost pregătiți pentru o trecere atât de bruscă în acest mediu nou. Totuși, din experiența personală, trecerea în online a fost cel mai eficient lucru în ceea ce privește pregătirea elevilor mei. Am reușit să creez materiale mult mai clare și mai structurate, la care să aibă acces foarte ușor oricând aveau nevoie, tocmai pentru a le servi la fel de bine chiar dacă elevii învățau pe diverse dispozitive electronice.
2. Să explic totul clar, simplu și logic. Elevii au nevoie să înțeleagă cum funcționează materia pe care o studiază, cum se leagă informațiile și cum îi ajută cu adevărat învățarea lor. Dacă nu văd sensul pentru care să învețe, nu o vor face niciodată. Ei au nevoie să înțeleagă în mod profund cum le va servi în viață ceea ce sunt obligați să învețe în anii de școală, iar asta mă duce către cel de-al treilea punct:
3. Să le ofer elevilor provocări pe măsura sprijinului pe care îl au de la mine. Am lăsat acest aspect la final, pentru că este cel mai important. Consider că toată școala are un scop mult mai înalt decât a umple mințile tinerilor de informații. Da, și informațiile sunt importante, însă cel puțin la fel de importante sunt și abilitățile dobândite. Îmi doresc ca elevii să își încheie anii preuniversitari fiind în mare parte pregătiți pentru viață și pentru ce înseamnă aceasta cu adevărat, iar pentru ca acest lucru să fie posibil, ei au nevoie de provocări.
Poate ai observat că la primele 2 puncte am vorbit doar de sprijinul pe care profesorul sau mentorul îl oferă sub diverse forme, însă atunci când totul este lapte și miere, nu vom putea evolua cu adevărat. Aici îmi place să mă gândesc la modul în care, în sălbăticie, femelele își expun uneori puii pericolului, dar toate aceste experiențe îi călesc și, cel mai important, îi învață cum să se descurce în orice situație. Același lucru se aplică și pentru profesor, care are rolul de a învăța elevii cum să se descurce și de a-i ajuta să fie mult mai pregătiți pentru viața de adult. Pe cât de dure pot părea, acestea sunt câteva din principiile pe care eu le folosesc și pe care le-am implementat personal în munca mea cu elevii:
· Nimeni nu trage de elev ca să învețe. Acesta primește tot ce are nevoie (materiale, explicații, răspunsuri la întrebări atunci când ai nevoie, teme clare și termene limită pentru acestea, anunțate din timp), însă profesorul nu îl obligă la nimic. Responsabilitatea de a învăța aparține elevului, pentru că, în viață, nimeni nu îl va motiva constant să facă vreun lucru anume. De cel mult câteva ori i se va spune care e sarcina pe care o are de îndeplinit, iar dacă nu se conformează, va suporta consecințele stabilite. Este o așteptare nerealistă pentru viața de zi cu zi ca o altă persoană să își cheltuie energia pentru a te motiva, de aceea aplic acest principiu și cu elevii mei. Asta îi pregătește cu adevărat pentru viață și pentru a-și lua soarta în propriile mâini.
· Nu lucrez individual cu elevii. Există situații speciale în care acest lucru e necesar, iar aici mă refer doar la elevii care au anumite dificultăți în a învăța; unii dintre ei vor putea lucra în grup (am avut această experiență cu rezultate foarte bune ale acestor persoane), însă alții nu, iar acest lucru este absolut normal și ei vor avea nevoie de ajutor specializat. Însă acestea sunt excepțiile. În privința majorității elevilor, aceștia nu au nevoie de ghidaj 1 la 1, care, de fapt, doar le dezvoltă dependența de profesor și neasumarea responsabilității, ci au nevoie să socializeze, să învețe să facă uz de resursele pe care le primesc și să pună întrebări atunci când au neclarități. Experiența anilor în care am lucrat individual cu elevi mi-a dovedit că elevii care au lucrat în grup au avut rezultate semnificativ mai mari la examen, iar acest lucru și datorită materialelor cu explicații care au fost atât de bine realizate, încât neclaritățile elevilor au fost foarte puține spre deloc.
· Scopul pregătirii e ca elevul să se descurce în orice situație. În final, asta va conta, de fapt, fie că e vorba de examenul de Bacalaureat, fie de viața însăși. Nimeni nu e perfect, deci toți vom face diverse greșeli în călătoria noastră și, de asemenea, se va întâmpla să apară diverse situații neprevăzute. Scopul meu este ca elevii cu care lucrez să se dezvolte intelectual, mental și emoțional, astfel încât să fie mereu conștienți de faptul că se pot descurca. Munca mea e pentru a le dezvolta capacitatea să își acceseze resursele interioare pentru a ieși cu fruntea sus din orice situația. Strict legat de examen, acest lucru se poate traduce prin chiar dacă nu îmi amintesc un detaliu, mă voi exprima astfel încât să nu fac o greșeală sau cu rezolvarea pe care o scriu merg la sigur pentru a lua punctajul maxim conform baremului. Elevii au nevoie de mult mai multă încredere în ei înșiși, iar aceasta se clădește în timp, prin dovezile clare că progresează atunci când se lasă ghidați.
Ca ultim gând, singurii despre care nu am vorbit sunt părinții. Care e responsabilitatea lor? Ei bine, orice părinte care a ajuns cu lectura până aici este cu siguranță extrem de implicat în educația copilului, așa că nu cred că e necesar să mai abordez subiectul „responsabilității părinților”. Singurul aspect care a lăsat de dorit și a lăsat și sechele în ultimii ani este școala online, însă, cunoscând la ce nivel și cu ce rezultate minunate pot fi făcute lucrurile în acest mediu, nu pot decât să fac apel la deschiderea părinților pentru a acorda online-ului încă o șansă, cu garanția unui final fericit.
Te felicit, drag părinte, că ești aici și că îți susții copilul să aibă parte de educația pe care o merită!
