Povestea mea
Salutare! Mă bucur să te cunosc!!
Sunt Nicoleta Teodora, sau Teodora-Nicoleta Filipaș pe numele meu complet, și aș vrea să îți spun câteva lucruri despre mine.
Asemenea oricărei persoane care se ocupă cu pregătirea elevilor pentru diverse examene pe care ei le susțin, și eu, la rândul meu, am fost elevă și am trecut prin aceste etape. Pe parcursul anilor de școală pot spune că am fost extrem de norocoasă, deoarece mai mereu am lucrat cu unii dintre cei mai bine pregătiți profesori din județul în care m-am născut, Arad.
Astfel, de cele mai multe ori, ce învățam la școală avea sens pentru mine, era interesant și realizam că îmi era util. Însă, bineînțeles, s-a întâmplat să am și experiența opusă: unele informații pur și simplu nu se legau, erau prezentate precum niște piese de puzzle care nu se îmbinau niciodată. Era un chin să încerc să învăț în acest mod.
Astfel, de fiecare dată când mă confruntam cu o asemenea situație, făceam tot posibilul să văd cum ceea ce învăț poate fi logic și util pentru mine și cum, de asemenea, pot învăța totul ușor și rapid. Nu știam pe atunci cât de multă lume voi ajuta prin ceea ce începusem să fac încă din primii ani de școală.
Olimpiada de Lectură – „Lectura ca Abilitate de Viață”
În anii de liceu am descoperit această olimpiadă, mai exact în clasa a X-a, și mi s-a potrivit perfect, deoarece în fiecare an în care am participat la ea, am și ajuns la etapa națională. În unul dintre acești ani am ajuns și la etapa internațională a olimpiadei, unde am obținut un premiu.
Specificul acestei olimpiade este de a testa capacitatea elevilor de a se descurca cu texte de toate tipurile (literare, nonliterare, de graniță, multimodale), la prima vedere sau studiate în prealabil, iar rezultatele excepționale pe care le-am obținut în repetate rânduri au demonstrat că, într-adevăr, dețin abilitatea de a mă descurca indiferent de tipul de text cu care aveam de lucrat.
Exact asta urma să aplic în momentul pregătirii mele pentru Examenul de Bacalaureat, iar aceste abilități le transmit în prezent elevilor cu care lucrez.
Examenul meu de Bacalaureat
În anul 2016 venise momentul să susțin și eu acest examen al maturității. Îmbinând informațiile pe care știam cum să le învăț rapid și logic cu abilitatea de a lucra cu orice tip de text, acest examen a trecut foarte ușor pentru mine: am obținut la română nota 9,75, iar aceasta a fost și media mea finală la Bac.
Da, știu, nu este punctajul maxim, dar partea bună este că mi-am dat seama exact care sunt lucrurile pe care le-am greșit, mi-am învățat lecția și îmi pot îndruma și mai bine elevii din prezent, astfel încât ei să nu facă greșelile pe care le-am făcut eu. (Ascultă AICI materialul pe care ți l-am pregătit despre capcanele în care poți cădea la Bac.).
De la examenul meu de Bacalaureat până la momentul în care am început să lucrez cu elevi și să îi ajut să învețe foarte ușor la română au trecut câțiva ani, în care am urmat cea mai mare pasiune a mea, cântatul. Totuși, odată cu venirea pandemiei, posibilitățile cântăreților s-au redus semnificativ, iar atunci mi-am adus aminte de ce știam și puteam face online cu ușurință: SĂ PREDAU EFICIENT.
Ce fac în prezent
Deoarece mereu am fost fascinată de a găsi calea cea mai simplă și eficientă de a face orice, exact asta am făcut și în privința materiei pentru Bacul la română:
Nici eu, nici elevii mei nu avem timp sau energie de pierdut.
Așa că m-am întrebat: cum ar fi dacă ceea ce eu am învățat în 4 ani de liceu le-aș explica elevilor în muuuuult mai puțin timp? Nu 1 an de meditații, ci mult mai puțin de atât? Oare este posibil? Oare ar putea înțelege operele? De cât timp ar avea nevoie ca să învețe să se descurce cu orice cerință de la examen?
Trebuie să recunosc, pentru mine nu a fost ușor să găsesc răspunsuri la aceste întrebări, însă îmi place să îmi bat capul cu astfel de provocări. Această ambiție de a ușura munca elevilor, de a le da încredere că pot înțelege ușor materia la română și că pot obține note foarte bune m-au condus către a crea probabil cel mai eficient program de pregătire pentru Bacalaureatul la română: CURSUL INTENSIV DE 11 SĂPTĂMÂNI.
Până în acest moment am ajutat peste 550 de elevi în cadrul acestui program de pregătire să nu se mai chinuie cu materia la română, ci să o vadă ca pe o joacă!!
Bacul la română nu e greu.
Doar a părut greu până acum.
De ce să lucrezi cu mine
Răspunsul este foarte simplu: alături de mine vei parcurge probabil cel mai concis, complex și eficient program de pregătire a elevilor pentru Bacalaureatul la română existent în acest moment în România:
Vei învăța toată materia de examen în 11 săptămâni.
Ceea ce iubesc cel mai mult la lucrul cu elevii este că le pot oferi o perspectivă nouă asupra examenului, le pot arăta cât de simplu este, de fapt, și îi văd cum prind curaj și încredere în capacitățile lor!!